Integrala integratoare

Viata se poate imparti in secvente de viata. Secventele pot fi mai scurte sau mai lungi. Secvente de bine, de fericire, de realizare si multumire si secvente de rau, de tristete, de pierdere (de bunuri, de sentimente, de oameni)  si implicit nemultumire, nefericire. Viata e acea integrala de la agonie la extaz sau invers!

Trebuie sa fii mereu constient de relativitatea situatiilor, de constienta lui „acum” si acestea nu vor mai lovi pe nepregatite; cumva vei fi pregatit pentru evenimente, de orice fel ar fi ele. Un proverb turc  spune ca „ Cine doarme pe podea nu cade din pat”. Cine traieste in „acum” stie ca orice situatie e doar o situatie relativa, maine viata ii poate rezerva cu totul altceva.

In acele momente de incercare ma ingrijorez, plang, mi-e frica, apoi  respir, inchid ochii si spun, repet pana la convingerea ca sunt auzita, ascultata,  sustinuta, ajutata si ridicata  „Doamne, Dumnezeule, miluieste-ma!”.

Pentru mine este „integrala integratoare”, de la zero la infinit, de la podea la cer. Simplu, la indemana , fara eforturi fizice sau mentale, fara multa cunoastere sau aprofundare spirituala.

Ma asez si inchid ochii, sa fiu eu cu „mine-ma” si incep sa spun usor, repetand si constientizand :” Doamne, Dumnezeule, miluieste-ma!”.

Imi dau seama ca astept sa intru „in audienta”. In acelasi timp cu mine sunt nenumarate suflete care fac acelasi lucru, asteptand sa fie ajutate. Insa sunt modesta, rabdatoare, constienta ca am de asteptat, de invatat inca o lectie. Daca unu plus unu fac doi, inseamna ca o greseala facuta plus inca…cine stie cate alte greseli facute au dus la acesasta stare mai putin fericita. E o chestiune de simplitate sa vezi situatia asa cum este, nici mai bine, nici mai rau, pentru ca daca esti atent niciodata binele nu e bine si raul nu e rau. Sunt doar nuante de interpretare. Constientizand aceasta deja se intrevede un licar de lumina. Revad evenimentele, le inteleg, vad clar traseul  bataliei piedute. E doar o batalie. Ma redresez, imi indrept „balamalele”. Am mai castigat o portie de „cunoastere”. Realizez unde si ce pas gresit am facut, unde a fost „latul” ego-ului care m-a facut sa „ ajung la podea”. Repet continuu rugaciunea. Nu ma opresc, pentru ca am incredere ca voi primi ajutor. Realizez ca„in sala de audiente” toti cei care asteptam suntem in comuniune, fiecare cu problema lui si toti intr-un nor de durere. Continuu rugaciunea. Stiu ca „ Doamne Dumnezeule, miluieste-ma!” este singura pledoarie in favoarea mea, singura cheie care deschide lacatul integrarii/ comuniunii cu Dumnezeu . Odata ajunsa acolo, smerita, iubitoare, recunoscatoare, primesc o raza din mila Lui, o raza care ma ajuta , ma sustine si ma ghideaza sa pornesc in lumina, mai departe.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s