Era in 2014, august.O zi norocoasa: o prietena ma vazuse mergand spre casa si a oprit masina oferindu-se sa ma duca ea. O oferta de nerefuzat, avand in vedere ca plecasem de dimineata, fusese o zi incarcata, era extraordinar de cald si ca de obicei, „echipamentul obligatoriu” – sacosa – nu lipsea!
Eram prietene din liceu. Prietenii vechi sunt ca vinurile vechi: de calitate!
Am vorbit despre noi si despre ai nostri: parinti, soti, copii. La un moment al discutiei m-am trezit facand o remarca venita din adancul sufletului. Mi s-a parut cea mai autentica recunoastere. I-am marturisit ca ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat in viata puterea de a iubi, ca mi-a dat alaturi de mine omul pe care l-am iubit, trecand prin viata „imbracata in iubire”.
Da, eram fericita si constientizam, dupa atatia ani, ca inca ne iubim, ca inca ne umplem sufletul unul altuia, ca ne place sa stam impreuna, uneori intr-o tacere comuna, doar tinandu-ne de mana.
Constientizam ce mare bucurie e sa faci toate treburile „domestice” pentru cineva drag, sa fii mereu in competitie cu tine pentru a-l surprinde si a-l bucura.
Nu mai cautam de mult timp „reciprocitatea sentimentelor”, poate si pentru ca undeva, in adancul sufletului meu, eram constienta de existenta lor. Cu un zambet de bucurie am realizat ca mana in mana, pornisem de la inceput. Intai doar pentru a ne incalzi mainele, apoi pentru a ne transmite sentimentele, mai tarziu sustinandu-ne in clipele grele, dureroase, acum ca o obisnuinta, ca o incurajare: „nu te nelinisti, sunt cu tine”. Povestea noastra a inceput si s-a derulat sub semnul relatiei mainilor nostre. Maini care-l cauta pe cel de alaturi, maini care-l cuprind intr-o imbratisare, maini in semn de sustinere, succes, incurajare, apreciere, multumire.
Un profesor ne-a intrebat la un curs pe care-l preda, doar ca sa ne deconecteze putin: cum vedem triada „dragoste – iubire – adoratie”? A reusit intr-adevar sa ne deconecteze, dar si sa ne provoace, pentru ca, dincolo de cuvinte, am descoperit fiecare ce simtim si ce ne dorim.
Cu dragoste privesc tot ce ma inconjoara: oameni, natura, lucruri, evenimente,
Cu iubire primesc oamenii al caror suflet se deschide spre mine,
Acestea toate traindu-le in adoratie fata de Dumnezeu,
Multumindu-i ca mi-a dat cel mai pretios dar posibil: „Botezul iubirii”.
