Comoara din sipet

„Limba noatra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii.”

Acste sentimente erau de mult timp ascunse undeva, intr-un ungher al sufletului meu. Probabil ca au fost atat de multe momente de nemultumire care s-au adunat, ca au sfarsit printr-o convingere intemeiata si o dorinta enorma de a spune durerea.

Pentru fiecare popor limba e o bogatie inestimabila, face parte din patrimoniu. In plus, limba romana are o muzicalitate si o duiosie care te coplesesc la fel ca sufletul romanului autentic, la fel ca „Balada” lui Ciprian Porumbescu.

Am in jurul meu prieteni, rude, cunostinte, fosti colegi,  plecati departe, de voie, de nevoie, in cautarea unei noi vieti. O viata noua, intr-un cadru nou, o viata care le-a impus sa se adapteze in noul context. Inteleg acest lucru, il admir si-l sustin. Invatand o limba straina, cat mai bine cu putinta, e o dovada ca suntem inteligenti, capabili, muncitori. Si chiar mai multe limbi straine, daca iti doresti. Acest lucru va fi un avantaj al cunoscatorului, va reusi sa fie mai aproape de cultura altor popoare,  sa inteleaga mai bine evenimentele si sa-si faca o parere personala, nu din „traduceri si interpretari”.

Insa…intrebarile abia acum incep: cum intr-o familie de romani copiii nu inteleg romaneste, nu vorbesc minim o suta de cuvinte romanesti?!

Cum de cei care pleaca se intorc cu frantuzisme, italienisme, dau din maini – prea mult! -, isi insusesc asa usor limbajul, expresiile, mimica, mancarea, atitudinea, stilul, alegerile, uitand de ce e „al nostru”? Deodata, limba romana nu e utila, nu e muzicala, nu are destula expresivitate, trebuie sa vii cu expresii „la moda”? Inteleg, IT-ul, tehnologia in general, au impus neologisme. Inteleg ca sunt termeni particulari incetateniti, inteleg ca jocurile pe calculator, tableta, povestile si filmele au imprimat in memorie, chiar fara mare efort, un vocabular specific timpului nostru.

Inteleg multe, inteleg durerea bunicilor care vorbesc cu ai lor nepoti prin semne si gesturi, lasand imbratisarea sa fie limbajul international, inteleg verisori care s-au intalnit si ca sa-si spuna cate ceva…foloseau o limba sau alta, dar nu romana pentru ca nu stiau limba romana…

A-ti invata copilul sa vorbeasca limba parintilor si a strabunilor nu e o rusine, ba dimpotriva,  e o onoare, e o datorie de suflet.

Cand ii vorbesti despre Romania numai in termeni negativisti,  normal ca va veni si va spune: ”Nici nu pot sa ma uit pe geam: ma deprima locul asta!”- in engleza-franceza-italiana-etc- (caz real!) si tu spui simplu: „asa vede el, copilul. Nu poti sa-l obligi sa-i placa ceva”. Nu, nu poti sa-l obligi, dar tu esti parinte si daca vrei, poti sa-l modelezi, sa-i arati tot ce e frumos si bun, chiar sa faceti un mic complot, in sensul ”hai sa vorbim  secrete, sa ne intelegem numai noi”.

Limba romana nu e : ”despre ce vorbim noi ?!” nu e: „hai, ma lasi?!”  nu e „ce bunaciune!”…nu, deloc nu e asa!

Va invit la un volum de Eminescu, Blaga, Bacovia, Arghezi….sunt fara numar.

Creanga e tot atat de bine-primit  de copii si in anii nostri, „La Medeleni” e la fel de imbietor pentru adolescenti…

 Avem  Emil Cioran, avem  Mircea Eliade, avem Nichita Stanescu avem  Adrian Paunescu si muuuulti, multi altii…..

Evreii si-au invatat copiii sa vorbeasca limba lor oriunde au emigrat.  Si grecii. Si italienii. Si multi altii… De ce n-am face si noi la fel? Din comoditate, din rusine, din frustrare? A-ti nega limba si tara e ca si cum ti-ai nega parintii. Si asta este dureros, extrem de dureros. Orice pozitie sociala ai avea, oricate conturi valoroase, orice titluri onorifice ai obtinut, toate ar ajuta tarisoarei asteia, care atata nevoie are acum de un „ si eu sunt roman!”  si de un  „si eu iubesc Romania!”

 Sa incepem cu limba. E simplu, e usor, e firesc, e „comoara” noastra, „siragul de piatra rara” care trebuie predat generatiilor urmatore…

elefant.ro%20

Reclame

4 gânduri despre „Comoara din sipet”

  1. Foarte frumos scris și în același timp adevărat. Mie mi-ai adus aminte de copilul George Enescu care spunea:
    „- Mama, pot sa le spun acolo (Viena) ca sunt roman?, intreba deodata Jurjac (George Enescu)
    – Sigur, de ce sa nu le spui?
    – Ma gandeam… sa nu creada ca… ma laud!”

    Apreciat de 2 persoane

    1. Fata ma e inca in Romania. Am nepoti ( de la sora, verisori) , copiii catorva prietene plecate, nascuti aici sau departe…nici unul dintre ei nu vorbeste romaneste… poate am avut eu nesansa sa intalnesc acesti copii.Poate in alte cercuri lucrurile stau altfel.Nu generalizez.
      Ma voi bucura nespus ori de cate ori voi intalni copiii romanilor ca stiu si romaneste.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s