Corida

S-a întâmplat s-o întâlnesc. Fugise de el. Voia pentru moment să fie departe. O priveam cum privești o floare: admirând-o. Cu un trup atletic, creola, cu niște ochi rotunzi, mari, negri, cu un par des, lung, negru, cu vârfuri ruginii, cu o gură cu buze cărnoase și dinți strălucitori, cu un nas parcă era desenat, îmbrăcată modern, cu bun gust…Mi-a povestit cum a venit în Romania pentru el, cum a crezut că o să fie bine, că o sa fie fericită… Nu era… O dragoste lipicioasă, greoaie, distracții, băutură, scandaluri, bătăi, gelozie, amenințări… După câte o bătaie zdravănă, de nu se putea ridica din pat își spunea că pleacă, apoi venea el cu flori, cu regrete, cu promisiuni și jurăminte și o făcea să renunțe la gândul plecării. Se încăpățâna să creada că o iubește, că va fi bine.

Și atunci când am întâlnit-o a venit dupa ea. Frumos, smerit, amăgitor.

Abia aștepta sa fie cu el. Tot ce fusese rău parcă dispăruse ca un fum.

Ca o corida… Toreadorul și taurul, la mijloc dragostea, precum capa toreadorului. Am avut convingerea că transformasera un sentiment frumos în unul feroce. Viața trecea pe lângă ei, nu aveau timp pentru ea. Erau prinși în luptă, care pe care, iubindu-se și urându-se în același timp.

Orice luptă se termină cu un învingător și un învins, însă, de data aceasta nu cred să fie vreun învingător.