Mană

Un răsărit de zi, nu cel mai optimist, dar mulțumitor: e liniște, e pace, e lumină, e cald. Dacă nu ar fi starea aceasta de „staționare în îngrijorare”, cu vești agresive și alarmante aș spune că nu e nimic important care să strice echilibrul interior. Fiecare zi are provocările ei, așa a fost și așa va fi. Și fiecare zi vine cu mana ei, nectarul, ambrozia. Gust puțin din aerul dimineții, apoi îmi iau un mănunchi de raze, o boare de vânt, și mai spre seară un pumn cu praf de stele. Aș vrea și o ploaie, îndestulătoare și binefăcătoare. Mai aștept, deși sufletul mi-e la fel de însetat ca pământul.

Cu îngăduință și bunăvoință, cu dărnicie sufletească mai primesc puțină mană pentru suflet de la oameni frumoși, cu sufletul indulgent și privirea senină, oameni înzestrați cu iubire, cu har, cu bunătate. Ei sunt alături de mine, uneori fizic, uneori virtual, uneori în gând sau în paginile ori lucrurile lăsate amintire.

Și-i „răsfoiesc”, în cărți, amintiri, gânduri, imagini, poze, creații, obiecte, încercând să-i țin cât mai aproape. Pentru că sunt mană, sunt hrana cea mai de preț a sufletului.

Și-mi curăț sufletul mănat de frici și îndoieli, de temeri și nesiguranță, de incertitudini, de răutate, de necredință, de îndoială.

Poate că mana cea rea se va transforma în mana cea bună, care mă va copleși, inundându-mă cu Lumină, senină, strălucitoare, încălzitoare, înălțătoare.

10 gânduri despre „Mană”

  1. Relatiile interumane globale, sunt asemeni celulelor neuronale, conectate între ele prin sinapsele care transmit informatile perceptiilor exterioare, cu viteze fulgeratoare de la unele la altele, semnale ce se amplifica si se ramifica la nivelul întregii scoarte cerebrale, producând în întreg corpul viu, sentimente, reactii, gesturi, actiuni, miscare…
    Superba postarea ta, care m-a dus cu gândul la neurogeneza adultilor. Frumos concertul de muzicute ! Merci ! 🙂
    O seara sublima, învesmântata în Lumina Divina si o sampamâna de pace si bucurii plina, draga Ana !

    Apreciază

      1. Eu nu știu să cânt, deși cred că pe undeva prin casă e muzicuța lui tata, care, uneori seara ne cânta.
        Nu era un priceput, dar se vedea că sunetele erau ca niște declarații de iubire, pentru noi trei, „auditoriul”.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s