Flori presate

Altădată la timpul acesta aveam sufletul plin de bucurie și nerăbdare. Începea numărătoarea inversă pentru că în ultima sâmbătă din MAI urma să aibă loc întâlnirea anuală cu foștii colegi de liceu. Întâlnirea de anul trecut a fost și mai frumoasă pentru că a fost încununată și cu un tooort maaare pentru cei doi sărbătoriți, da, „moi” și încă un coleg! Și șampanie, desigur! Și pupături, multe, multe! Și un „Mulți ani trăiască!” ce-l voi avea păstrat acolo, în inimă, pentru totdeauna! Mereu la o terasă, mereu cu muzică, mereu cu dans, glume și voie bună. Mereu cu amintirile la purtător, făcând haz de unele, repetate uneori, dar răscolind doruri. Da, cândva, eram și noi niște copii, plini de năzdravănii, șugubeți, fără griji, doar cu vise și speranțe în suflet. Unele vise s-au împlinit, unele au rămas doar un fum care s-a risipit! Amintirile sunt însă în clasor, ca niște flori presate. Și când ne-ntâlnim deschidem clasorul și rememorăm! Doar facem o întoarcere în trecut și memoria reconstruiește contextul și întâmplarea. Unul o vede într-o nuanță, altul îi adaugă o altă pată de culoare, unul aruncă un praf de îndoială – am făcut noi asta?! – altul o întărește – daaa, siguuur! – apoi o stropim cu două, trei picături de parfum – lacrimi de râs (ori nostalgice?) – și ajungem la tușa finală. Amintiri, ca florile presate, aducând parcă în nări mirosul anilor de liceu și al primelor iubiri, al prieteniilor dezinteresate, animate doar de focul tinereții și al naivității. Anul acesta însă nu. Anul acesta facem „pas” la această bucurie. Deocamdată. Poate în altă lună, dacă lucrurile se vor îndrepta. Poate se va deschide atunci și sezonul de îmbrățișări🤗, că nu poți să faci o întâlnire ca-ntre roboți, intrând pe terasă doar numărați și vorbind între noi respectând distanța socială 🙄! Of, o să treacă și perioada asta, nu?! Deocamdată e o stare de așteptare, da, da, cu un picior nerăbdător, bătând ușor cam așa :