Bucătăria prin ochii copilului de ieri

Situația asta „specială” , de anul acesta, mă face să mă duc deseori cu gândul ori în trecut, hrănindu-mă cu amintiri frumoase, ori în viitor imaginându-mi timpuri mai bune. Ăsta fiind adevărul, a picat frumos invitația Potecuței de-a face o călătorie în bucătăria copilăriei, alături de buna/mama.

Bunicile mele erau trei, asta e o altă poveste, Buna, Bunuța și „Tanti-Bunica” și fiecare în parte mi-a dăruit bunătate și bunătăți. Aici însă e vorba despre buna (bunica din partea tatălui, cea care a fost cea mai aproape de sufletul meu).

1. Când buna/mama gătea treaba mea era să…la buna țineam de lighean dacă frământa, aduceam un braț de vreascuri, ori o găleată cu apă, ori ceva ce uitase ea să aducă din grădină: o „mână” de pătrunjel, o roșie, un fir de cimbru. La mama eram ajutorul la mai multe treburi: ori turnam uleiul la făcutul salatei de icre sau a maionezei (până am învățat-o că se poate și mai ușor, cu telul sau mixerul😉), ori „răspundeam” de curățatul legumelor (fără acel minunat curățitor, care face toată treaba!), ori ceva ce nu prea îmi plăcea, spălatul vaselor.

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria lui buna, simplu de tot: turte pe plită sau mere/cartofi/dovleac în rolă. La mama sunt mult mai multe, dar îmi amintesc cel mai des musacaua, cu o savoare nemaipomenită și piftelele (perfecte, mici, rotunde, cum eu nu reușesc nicicum!) cu sos de roșii. Aperitive, facea steluțele cu cașcaval ras, iar dulciuri, e o prăjitură simplă, dar care tot așa, numai ei îi ieșea cu gustul acela unic, „Delicia”, care era chiar delicioasă, de să mănânci și să nu te mai saturi!

3. Gustul care face cu mine același lucru… La buna, numai ea știa, în tigaia de tuci, cu furculița, să facă un „vârtej” din două ouă, puțină sare și piper, de salivez și acum când mi-amintesc! Mama făcea cea mai subțire foaie de plăcintă, într-un anume fel, pe care o întindea pe față de masă (e un secret nedescoperit încă de mine). Erau bune toate, și cu mere, și cu nuci, și cu bostan sau cu brânză, preferam însă un amestec de umplutură, cu mere și nuci, umplutură pe care o prefer și acum😊.

4. Dacă ar fi fost după mine aș fi mâncat toată ziua numai…tartine cu unt și măsline sau cu unt și parizer sau cârnați polonezi (acei cârnați, nu fake-uri!), iahnie de fasole, apoi supa cu găluște și dintre dulciuri, cremă de zahăr-ars ori clătite. Făceam concurs cu „sorella”, care e mai pricepută la „aruncat” clătitele, făcând acea mișcare din tigaie de zici că-i „hula-hoop”.🙂 Le mai scăpam pe jos (uneori) din dorința de a le arunca sus-sus, dar oricum totul era râs, distracție, amuzament pluuus plăcerea mâncatului!

5. Deși când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aș mai putea mânca… Sunt mai multe, dar amintesc doar un singur fel de mâncare. Făcea buna mâncare cu prune afumate. Nu, nicio afumătură. Știu că sunt preferate de multă lume, dar eu nu. Nu și nu.

6. Deși știam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie, obișnuiam să… arunc pachețelul de mâncare (pentru școală) la gunoi. Motive? Ori nu-mi plăcea, ori chiar nu-mi era foame și, ca să nu fiu certată că nu am mâncat, preferam să fac lucrul acesta urât.

7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunei/mamei. La buna, mirosul de dimineață, de lapte fiert, simplu ori cu „menado” (cred că era cafea din cicoare), sau cacao cu lapte și seara, mămăliguță cu lapte. Uau, da, așa, uau, ce miros, ce gust, ce amintire!

La mama, e o amintire mai altfel, e o imagine care ne implica pe toți patru (mama, tata, și noi două), fiecare contribuind cu ceva la făcutul cârnaților de casă. Absolut fiecare avea „partea” sa de contribuție, și niciunul dintre ceilalți trei nu ar fi făcut acea „parte” mai bine ☺ ; poate de aceea nu am regăsit gustul lor nicăieri.

A fost o provocare dulce-amară, dar îmi place și gustul amar (la propriu) și poate, de-acolo, de unde sunt, au zâmbit și am retrăit împreună amintirile.

Și tot cu iz de amintire dulce-amară

10 gânduri despre „Bucătăria prin ochii copilului de ieri”

  1. Vaaai, vaaai, vaaai Anucă dragă..!
    Abia am așteptat să ajung la lucru să mânc ceva că am citit articolul în stație și autobuz și numa cu gândul la polonezii ăia eram. 😅
    Mi-ai adus aminte de capucino ăla celebru de care am uitat să zic. Bunica ne făcea din coji uscate/arse de pâine de casă după ce o bătea, rămânea scoarța și punea cu lape. Băi frate – nu am mai întâlnit așa ceva. ☺️
    Să-ți zic că m-am dat mare că pot și eu să arunc scovarda în aer și am luat tigaia de la soră-mea și am aruncat clătita în sus și a aterizat în gura lui Bobby, apoi sa prăpădit soră-mea de râs..ha, ha, ha, ha 😀
    Sfârșit de săptămână superb, Ana !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îmi place să gătesc, mă relaxează pare ciudat, nu?
      Da, un scrob „rotit” .Gustul dat de gătitul la plită nu se regăsește.
      La început, când ne-am mutat la casă am vrut și eu sobă, cu rola, sa fac plăcinte si sărmăluțe și toate bunătățile pe care mi le aminteam.
      Nu a mers. Trebuie să ai timp, să drămuiești flacăra, să știi cum se face, așa că am renunțat total la idee, nu a fost un experiment reușit. Imi recunosc limitele.☺😉

      Apreciat de 1 persoană

      1. Cred că la fiecare dintre bunici exista acea „bucătărie de vara”…și uite azi, dacă tot am fost în piață după vinete (mi-a făcut poftă Potecuța😅) , am găsit și porumb, pe care l-am fiert…daaar era bun și copt în jar, cum dădea buna cercurile deoparte și-mi punea acolo un porumb, doi! Ce gust!
        Rămâne un proiect de viitor această bucătărie de vară, că vrei mancare gustoasă, dar fără miros de fum în casă.
        Mulțumesc Issa, weekend frumos !🥰

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s