Steluțe întrupate

Deși zilele sunt mai mici, căldura de peste zi mă obligă să împrumut câteva ore bune din noapte, să mă bucur de răcoare, de susurul greierilor, de lumina stelelor. Sunt ele căndeluțe, artificii de botez sau simpli aștri călători ? Cât mit și cât adevăr este în conexiunea dintre astronomie și astrologie ? Previziunile spun adevărul sau doar suntem tentați să le luăm drept adevărate și ne influențăm singuri ceea ce urmează, prin autosugestie ? Depinde cum percepi lucrurile sau cum crezi.

Dacă totuși, în momentul nașterii acea hartă a cerului are fix „ingredientele” noii vieți întrupate ? Dacă acele stele sunt precum ursitoarele, fiecare stea fiind ea însăși un „dar”: o calitate sau un viciu, o realizare sau un eșec, daruri care să-ți facă viața ușoară sau furtunoasă? Că poți avea calități și să nu reușești, că poți să dobândești succesul fără efort, că poți fi bun, dar să nu-ți fie apreciată bunătatea, că poți munci neîntrerupt fără să fii răsplătit suficient, că poți iubi fără să fii iubit…și încă o multime de aspecte ale vieții, acestea toate să fie consecințele planificarii astrale din momentul nașterii?

Poate invers, ceea ce faci aici îți asigură un loc mai luminos sau mai întunecat atunci când vei deveni „căndeluță „. Nu știu unde e începutul, nu știu unde e sfârșitul, dar știu că între cele două fiecare avem o viață, care trebuie trăită prețuind fiecare zi, fiecare moment.

Ce daruri am primit eu de la „ursitoare”?

În primul rând șansa de face cu bucurie ceea ce este de făcut, de a mă adapta situației prezente. Apoi dorința de învățare și cunoaștere prin cărți, prin media, prin oameni. Și al treilea dar acela de fi în continuare naivă și de a crede în frumusețea oamenilor.

Reversul lor? Epuizare, uneori munca depășind „gabaritul”, apoi criză de timp că mai sunt multe de aflat și de învățat iar timpul este tot mai condensat, și dezamăgire când naivității i se dă câte o „palmă”, să vadă realitatea. Efectul ține cât stelele verzi. Revin fix în același loc, implacabil, ca un resort.