„De va veni la tine vantul…”

Ceva era in neregula. Tacerea intrerupta de regula doar de zgomotul tastelor si de rasfoitul hartiilor din fata fusese acoperita de un zgomot infundat, care devenise perpetuu. Initial am crezut ca e doar zgomotul unui avion in trecere. Numai ca zgomotul persista cu intensitate, uneori ridicand tonul si aducand o stare de incordare. Instictiv, am pus o haina in plus, desi era cald. Am deschis geamul sa vad ce se intampla: doar vantul batea. Venise pe furis si se instalase, agitandu-se incoace si incolo, zgaltaind crengile copacilor si alungand cu suieratul lui linistea.

„O sa treaca”- mi-am spus. Numai ca a batut toata ziua, de parca fuseses trimis sa faca un pic de curatenie, trecand incoace si incolo ca un aspirator de ganduri negre si sentimente cenusii, revenind iar si iar. Nu avea o directie, parca se zapacise , isi pierduse intentia, sau poate doar eu nu i-o intelegeam.

Am inspirat adanc: aer curat, sanatos, cu iz de zapada, mi-a umplut fiinta de energie. Parca vantul imi daduse o „palma”, spunandu-mi „ce e cu moliciunea asta”? A fost o un indemn la o joaca imaginara. M-a luat de mana si am urcat. Era o zi luminoasa, plina de culori vii, jucause, antrenate de smecherul vant in desene de neinteles. Gandurile, grijile, temerile, incertitudinile se dadusera la fund. Doar ma bucuram de peisaj, de sunetul aripilor vantului, de lumina filtrata prin norii alburii.

A fost o baie de bucurie, de incantare, de exaltare. A fost o evadare dintr-un  tipar rigid, constiincios conceput, dar fara sa aduca briza de constientizare a bucuriei vietii. Parca ochii mei vedeau altfel  zambetul zilei, urechile mele percepeau altcumva muzica vantului, toate simturile erau intr-o improspatare generala.

Revenita, am inchis ochii si-am multumit vantului pentru calatoria pe care tocmai mi-o oferise. Si nu numai. Imi soptise in suflet inca ceva: ca in viata sunt zile cu vant, vant trimis de situatii neplacute, de oameni nefericiti care incearca sa-i faca nefericiti si pe altii. Sa nu ne speriem, doar sa „incalecam”, sa „dam pinteni” si sa zburam peste acele situatii, peste acei oameni, pe aripi de vant, de credinta, speranta si incredere.

 Vantul e doar mesagerul. Sa transformam vestile pe care ni le aduce in vesti placute sufletului si mintii noastre, sa-l invitam sa ne ajute sa descifram mesajul ascuns al acelor vesti. Sa-l consideram elixirul care transforma, purifica si inalta fiinta noastra, facand-o sa rezoneze cu Totul.

Publicitate